Primăria Zimnicea a depus un nou proiect de modernizare a spitalului

Proiectul ”Îmbunătățirea eficienței energetice – Spital Orășenesc Zimnicea” a fost depus în vederea finanțării în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea B–Clădiri publice, Apel de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, POR/2017/3/3.1/B/SUERD/1, Cod apel: POR/274/3/1.

Valoarea totală a proiectului este de 13.641.659,61 Lei, din care contribuția orașului Zimnicea la cheltuielile eligibile este de 272.833,19 Lei.

Proiectul „Îmbunătățirea eficienței energetice – Spital Orășenesc Zimnicea” are următoarele componente majore:

  • Investiții de creștere a eficienței energetice;
  • Amenajarea de grupuri sanitare în saloane;
  • Instalarea de sisteme de control și ventilare a aerului în blocurile operatorii;
  • Investiții privind încadrarea în normele de securitate la incendiu și protecție civilă.

Lucrările de intervenție propuse prin acest proiect constau în: izolarea hidrotermică a anvelopei exterioare, reabilitarea și modernizarea rețelei de încălzire și apă caldă menajeră, modernizarea instalației de iluminat, realizarea unei instalații de ventilare și climatizare, realizarea de grupuri sanitare în saloane, refacere trotuare de gardă, dotarea cu echipamente specifice instalațiilor sanitare și de termoventilație.

Orașul Zimnicea are în implementare proiectul ”Sănătatea ta contează! Modernizarea spitalelor din Zimnicea și Svishtov” finanțat prin Programul Interreg V-A Romania-Bulgaria, în cadrul căruia Spitalul Orașenesc Zimnicea va fi dotat până la sfarșitul anului 2018 cu aparatură, echipamente și mobilier medical în valoare de 661.593,60 Euro.

De asemenea autoritatea locală pregatește încă doua proiecte de investiții pentru Spitalul Orașenesc Zimnicea ce constau în dotarea cu aparatură medicală a ambulatoriului integrat și crearea unei secții de recuperare. Dorim astfel să subliniem atenția sporită pe care o acordăm îmbunătățirii serviciilor medicale acordate cetățenilor, toate aceste proiecte fiind complementare.

Proiectul a fost depus prin sistemul MySMIS.


Skip to content