01.09.2020 – Comunicat – Alocare fonduri pentru școli

 

 

Urmare a comunicatelor postate de Primăria orașului Zimnicea cu privire la măsurile dispuse și fondurile alocate pentru pregătirea bazei materiale necesare desfășurării în condiții optime a procesului de învățământ, în anul școlar care începe la data de 14 septembrie 2020, în spațiul virtual au apărut tot felul de speculații și afirmații tendențioase, făcute de persoane care ori din neștiință ori din rea credință, denigrează orice inițiativă a administrației locale.
Astfel, dorim să dezmințim afirmațiile cu privire la cheltuirea ”inutilă” a fondurilor publice destinate învățământului prin aducerea câtorva precizări.
Din bugetul local al orașului Zimnicea s-a alocat unităților de învățământ din oraș, suma totală de 626.620 lei, pentru achiziționarea de termoscannere, table inteligente, extindere rețele internet și alte echipamente indispensabile pentru învățământul on-line, dar și dotări necesare școlilor și enumerate în comunicatele anterioare.
Alocarea acestor sume nu mai putea fi amânată, deoarece procedurile financiare și cele de achiziție publică presupun timp și noi ne dorim ca la data de 14 septembrie 2020, școlile din oraș să fie pregătite.
Separat de aceste echipamente, Primăria orașului Zimnicea intenționează să achiziționeze și tablete pentru uz școlar cu acces la internet.
În conformitate cu prevederile OUG 144 din 25 august 2020, primăriile și instituțiile de învățământ pot DECONTA din fonduri externe nerambursabile cheltuielile privind achiziția de echipamente din domeniul IT și echipamente de protecție medicală pentru asigurarea desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice, în contextul pandemiei generate de noul coronavirus SARS-Cov-2. Decontarea se va face după următorul calendar:
– Lansarea ghidului solicitantului: intre 7 și 30 septembrie 2020;
– Lansarea oficială a apelului de proiecte: 15 octombrie 2020;
– Depunerea cererilor de finanțare pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile: 15 octombrie 2020 – 15 ianuarie 2021;
– Încheierea de contracte de finanțare: începând cu 01 decembrie 2020;
– Depunerea de cereri de rambursare și decontare a cheltuielilor: începând cu 15 decembrie 2020.
Pentru accesarea acestor fonduri este necesar ca mai întâi să se achiziționeze din BUGETUL primăriilor și/sau al unităților de învățământ și abia apoi, depunerea unor cereri de finanțare pentru rambursarea/decontarea cheltuielilor efectuate.
Principiul rambursării/decontării unei cheltuieli este următorul:
– Pasul 1 – se realizează cheltuiala din bugetul propriu;
– Pasul 2 – se depune o cerere de rambursare/decontare;
– Pasul 3 – se verifică legalitatea și eligibilitatea cheltuielii și a procedurilor de achiziție publică;
– Pasul 4 – se rambursează/decontează sumele certificate ca eligibile în urma verificării.

Chiar dacă ne aflăm în perioada de campanie electorală, considerăm că nu este normal să se facă afirmații nefondate privind activitatea Primăriei orașului Zimnicea și nici jignirea personalului acesteia, cu atât mai mult cu cât aceste afirmații nu denotă decât o lipsă totală de informare cu privire la mecanismele financiare specifice administrației dar și a procedurilor de accesare a fondurilor nerambursabile.
Prin asigurarea bazei materiale necesare desfășurării actului educațional în condiții de siguranță pentru copii și elevi, dar și cu dotările necesare unei școli moderne, eficiente și cât mai aproape de elevi, nu am făcut decât să ne îndeplinim atribuțiile instituționale conferite prin lege.
Pe baza situației prezentate, considerăm că am clarificat aspecte importante pentru cetățenii de bună credință care au urmărit acest subiect, pentru că până la urmă nu este vorba decât de utilizarea unor sume din bugetul local al orașului Zimnicea, pentru copiii și elevii noștri.

PRIMAR,
PÂRVU PETRE

 

 

Descarcă comunicat – aici


Sari la conținut