Zimnicenii se vor putea bucura începând din această vară de croaziere pe Dunăre, la un preț accesibil pentru toată lumea.

Asta datorită ambarcațiunii pe care Primăria Zimnicea o va pune la dispoziția celor dornici să cunoască Dunărea și frumusețile ei. Achiziționarea acesteia face parte din cadrul proiectului cu finanțare europeană “Descoperă Dunărea. Achiziționarea unei ambarcațiuni de agrement pentru turism.” Contractul a fost semnat în anul 2019, și are o valoare totală de 973.661,62 de lei, din care 847.503,17 lei nerambursabili, iar 126.158,45 lei contribuție de la bugetul local. Pontonul necesar acostării și accesului publicului pe navă a fost montat ieri, urmând ca în termen de maxim 15 zile să sosească și ambarcațiunea. Aceasta este specifică transportului de persoane, este de tip Catamaran, și are o capacitate de 23 de locuri. Primarul orașului Zimnicea explică celor interesați motivele care au determinat autoritățile locale să demareze un astfel de proiect, dar și detaliile acestei inițiative.    

Skip to content