Pregătiri pentru perioada de programare 2021-2027

 

Petre Pârvu, Primarul orașului Zimnicea, a participat miercuri, 16 decembrie, la Alexandria, la întâlnirea de lucru privind Programul Operațional Regional 2021-2027. La întâlnire au participat Președintele Consiliului Județean Teleorman, Domnul Adrian-Ionuț Gâdea, primarii de municipii și orașe din Județul Teleorman, Directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Domnul Liviu-Gabriel Mușat și Doamna Luminița Zezeanu, Șeful Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional.
În cadrul întâlnirii a fost prezentat draft-ul Programului Operațional Regional 2021-2027 și au fost analizate posibilitățile de finanțare în cadrul acestuia. În calitate de viitori beneficiari de proiecte finanțate din POR 2021-2027, reprezentații administrației publice locale din județul Teleorman au putut astfel să facă propuneri privind eligibilitatea proiectelor și activităților ce se doresc a fi finanțate în cadrul programului.
Orașul Zimnicea, prin vocea Primarului Petre Pârvu, a propus proiecte ce vizează:

1. Mobilitatea urbană: modernizare străzi, piste de biciclete, rețea de stații de bike-sharing, supravegherea video a traficului:
– utilități (apă, canal, gaze) + carosabil;
– regenerare zonă verde;
– modernizare zonă pietonală (trotuar);
– realizare infrastructură subterană pentru rețeaua electrică și rețele de date.

2. Eficiența energetică:
– Iluminat public: reabilitarea, modernizarea și extinderea rețelei de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri cu LED, înlocuirea de stâlpi, refacerea rețelei de alimentare cu energie electrică, automatizarea și digitalizarea sistemului, crearea unei rețele de camere de supraveghere video pentru combaterea și prevenirea criminalității, realizarea infrastructurii subterane pentru rețeaua electrică și rețelele de date.

– Parc fotovoltaic: pentru asigurarea necesarului de energie electrică pentru consumul public: iluminat public, instituții de învățământ, centre sociale, spital, clădiri administrative, centre culturale, baze sportive, etc.

– Clădiri rezidențiale: reabilitarea și eficientizarea blocurilor de locuințe (condiție obligatorie: înființarea asociațiilor de locatari)

3. Digitalizarea:
– administrației locale: implementarea de soluții TIC în cadrul Primăriilor în vederea creșterii capacității administrative, reducerea timpului de răspuns la solicitările cetățenilor, înlesnirea accesului la informație și reducerea birocrației. Proiectul prevede achiziția de echipamente hardware, de soluții software, realizarea unei rețele de transfer de date și instruirea personalului;
– învățământului: achiziția de echipamente și soluții TIC, precum și instruirea cadrelor didactice.

4. Administrarea domeniului public: achiziția de utilaje și echipamente specifice pentru întreținerea spațiilor verzi, a rețelei stradale și a spațiilor urbane (mașini de spălat și de măturat străzile, utilaje de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, utilaje pentru deszăpezire etc.)

5. Regenerarea spațiilor publice (cvartale blocuri): amenajare parcări, spații verzi, spații pentru petrecerea timpului liber, locuri de joacă pentru copii, implementarea de soluții de tip smart-city (rețele wi-fi, info-chioșcuri, supraveghere video etc.)

6. Reabilitarea portului: amenajarea cheiului, a danelor, dotarea cu echipamente și utilaje specifice pentru încărcare-descărcare a mărfurilor, amenajarea de spații de depozitare și de platforme de transfer intermodal, facilități de acostare pentru navele de pasageri și stații de alimentare pentru nave.

Agenția pentru Dezvoltare Regional Sud Muntenia este în plin proces de negociere cu reprezentații Comisiei Europene pentru aprobarea Programului Operațional Regional 2021-2027, astfel că, întâlnirile de lucru cu viitorii beneficiari ai programului vor continua în perioada imediat următoare pentru ca nevoile de finanțare identificate de autoritățile publice să poată fi satisfăcute în perioada de programare 2021-2027.


Skip to content