Fiți responsabili! Stop incendiilor de vegetație uscată!
Atragem atenția cetățenilor că, potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
De asemenea, în conformitate prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 de lei „neanunţarea, prin orice mijloc, a serviciilor de urgenţă, a primarului sau a poliţiei de către persoana care observă un incendiu şi, după caz, neluarea măsurilor, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea acestuia”, precum și cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei „inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora”.
Ieri, 06 martie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a nouă incendii de vegetație uscată pe raza localităților Blejești, Stejaru, Guruieni, Zimnicea, Năsturelu, Prunaru (în apropierea E 70), Turnu Măgurele (în apropierea DN 65A), Gărăgău și Lunca. Misiunile pompierilor au fost extrem de dificile deoarece zonele erau greu accesibile pentru autospecialele de intervenție, iar vântul puternic favoriza propagarea rapidă a focului la vecinătăți, existând riscul de a ajunge în gospodăriile oamenilor, curțile unor asociații agricole și chiar la litiera unei păduri.
Pompierii militari teleormăneni, sprijiniți de autoritățile locale și administratorii obiectivelor ce puteau fi afectate, au reușit să localizeze și să lichideze incendiile în limitele găsite, evitând producerea de pagube materiale însemnate.
O intervenție foarte dificilă a fost pe raza localității Stejaru, unde focul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 6 hectare, iar din cauza vântului puternic și direcției de propagare a incendiului, flăcările se puteau extinde la litiera unei păduri din acea zonă. Concomitent cu operațiunile desfășurate de militari pentru localizarea și lichidarea incendiului, personalul ocolului silvic a reușit să intervină cu un tractor cu plug, izolând astfel zona de ardere și facilitând stingerea rapidă a flăcărilor. Pagubele materiale, însemnând mai multe culturi de viță de vie, pe cca. 4 ha, au fost estimate la suma de 10000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 100000 de lei.
De reținut!
În cazul în care observați producerea unui eveniment care poate pune în pericol viața și bunurile materiale ale cetățenilor, sunați imediat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112! Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24!