Stadiul lucrărilor în școlile de pe raza orașului
INFORMARE
În actualul context al pandemiei provocate de infecția cu virusul Covid-19, lucrările de construcții demarate la școlile din oraș se desfășoară cu oarecare dificultate, însă și cu privire la această importantă activitate a administrației locale dorim să vă ținem la curent, prezentându-vă în cele ce urmează stadiul fizic, pe fiecare unitate de învățământ, astfel:
Proiect – ”Modernizare și dotare Școala Gimnaziala nr.2, oraș Zimnicea”
La această unitate școlară, după cum se cunoaște s-au demarat lucrările doar în Corpul C1, pentru a se nu fi perturbată activitatea didactică a școlii.
S-a efectuat consolidarea pe interior, fiind în curs de efectuare consolidarea pe exterior a clădirii, cu fundații, stâlpi și grinzi din beton armat, atât la corpul C1 cât și la sala de sport. S-a executat șarpanta, urmând învelitoarea din tablă după turnarea grinzilor peste nivelul etajului 1.
S-a montat tâmplăria nouă de termopan și s-a realizat scara exterioară din beton, conform normativelor ISU. Lucrările la Anexa 1 (WC) și corpul de legătură sunt realizate în proporție de 90% , acestea necesitând doar finisaje interioare și echiparea edilitară (instalațiile).
S-au demarat și lucrările de amenajare a drumurilor și aleilor, a gardului de împrejmuire și echiparea edilitară (rețele de apă, canalizare și rețele electrice).
Proiect – ”Modernizare și dotare Școala Gimnaziala nr.3, oraș Zimnicea”
Până acum s-au realizat lucrări în Corpul C1, fiind efectuate toate demolările și decopertările straturilor vechi ale pereților, fundațiilor și acoperișului terasă. Este în curs activitatea de consolidare pe exterior a clădirii cu fundații, stâlpi și grinzi din beton armat. S-a executat șarpanta, urmând învelitoarea din tablă după turnarea grinzilor peste nivelul etajului 1.
Proiect – ”Modernizare Școala Primară nr.4, oraș Zimnicea”
S-au efectuat toate demolările și decopertările straturilor vechi ale pereților, fundațiilor și acoperișului terasă. S-au efectuat consolidările la fundații, pereți și placa peste parter la corpurile vechi.
Sunt finalizate șarpanta și învelitoarea pe corpul de școală si grădiniță în proporție de 100%, urmând învelitoarea din tablă pe sala multifuncțională. La corpurile consolidate au fost realizate finisajele interioare în proporție de 90% urmând a fi montate echipamentele.
Sunt finalizate construcțiile la roșu pentru extinderea corpului școlii și centrala termică, fiind în lucru finisajele interioare și instalațiile electrice, termice și sanitare.
PRIMARUL ORAȘULUI ZIMNICEA
PÂRVU PETRE