Recomandări privind protecția populației pe timpul ,,valului de căldură’’

PRIMĂRIA ORAȘULUI ZIMNICEA

COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ ZIMNICEA

  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
  • Evitați aglomerațiile, expunerea la soare și efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
  • Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);
  • Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă), mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • Evitați băuturile care conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
  • Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
  • Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
  • Nu lăsați copiii / animalele de companie, singuri / singure în autoturisme;
  • Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
  • Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului, este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
  • Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

 

PREȘEDINTELE COMITETULUI LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚA,

PRIMAR

Petre PÂRVU


Skip to content