Ferestre noi pentru spital
Primăvara a deschis anotimpul investițiilor pentru Spitalul Orășenesc Zimnicea. Primul obiectiv vizat anul acesta de autoritățile orașului îl constituie ampla campanie de înlocuire a vechilor ferestre ale unității spitalicești. Acest obiectiv nu s-a impus întâmplător pe lista de reabilitări care se vor derula anul acesta la spitalul zimnicean. Problema ferestrelor era una veche și crea disconfort pacienților atât pe timpul iernii, cât și pe timpul anotimpului cald. Ținând cont de această situație, autoritățile orașului au decis, la solicitarea conducerii spitalului, să intervină pentru remedierea definitivă ridicată de problema ferestrelor, neschimbate de peste 30 de ani.
Primăria a decis astfel să aloce fondurile necesare înlocuirii complete a acestor ferestre. Prima etapă o constituie înlocuirea ferestrelor fațadei de sud a spitalului, acolo unde a început deja de câteva zile montarea noilor ferestre. Investiția este finanțată din excedentul bugetului local, circa 1,2 miliarde de lei vechi urmând să asigure montarea de ferestre noi pe fațada de sud, dar și draperii și plase contra insectelor. Lucrarea urmează să fie finalizată în maxim 2 luni, după care vor demara lucrări similare și la celelalte fațade ale spitalului. Sunt vizate parterul clădirii și etajele 1, 2 și 3, etajul 4, nefolosit de foarte mulți ani, neintrând în acest proiect de modernizare.
Biroul de Presă al Primăriei Zimnicea