Despre stadiul proiectului de modernizare străzi în zona de est a orașului
CONSTRUCTOR DECLARAT CÂȘTIGĂTOR, ÎN VEDEREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR = S.C. MAR CONSTRUCT TRANSPORT 2008 S.R.L.
DOSARUL 1718/87/2016
Primăria oraș Zimnicea a organizat procedura de achiziție publică prin cerere de ofertă, pentru obiectivul ,,Modernizare străzi în zona de Est a orașului Zimnicea: str. Alexandriei între bulevardul Republicii și str. Zorilor; str. Cetatea între str. Primăverii și str. Mircea Vodă; str. Daciei între str. Primăverii și str. Mircea Vodă; str. Împăratul Traian între str. Primăverii și str. Mircea Vodă; str. M.R. Paraschivescu între str. Primăverii și str. Mircea Vodă; str. Rovine între str. Primăverii și str. Mircea Vodă; str. Zorilor între str. Primăverii și str. Mircea Vodă; str. Duzilor între bulevardul Eroilor și str. Mircea Vodă; str. Călugăreni între str. Primăverii și str. Mircea Vodă; str. Plevnei între str. Primăverii și str. Mircea Vodă; str. Cuza Vodă între str. Primăverii și str. 1 Mai.”, în valoare totală de 4.714.480 lei cu TVA, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Contractul de finanțare nr. 1514/30.12.2016 pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, Subprogramul Regenerarea Urbană a Municipiilor și Orașelor, publicând în SEAP invitația de participare nr. 375144/15.06.2015.
În urma analizării ofertelor depuse, comisia de evaluare a declarat câștigătoare oferta depusă de operatorul economic S.C. MAR CONSTRUCT TRANSPORT 2008 S.R.L., cu sediul în comuna Oporelu, sat Beria de Jos.
La data de 02.09.2015 s-a semnat Contractul de execuție lucrări nr. 27688/02.09.2015, conform căruia executantul era obligat să execute lucrările contractate în termen de 6 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Începând cu data de 16.11.2015 a fost emis, de către Primăria oraș Zimnicea, ordinul de începere a lucrării, constructorul fiind obligat să inceapă executarea lucrărilor de modernizare străzi.
După emiterea ordinului de începere a lucrării, respectiv data de 16.11.2015, de către Primăria oraș Zimnicea, S.C. MAR CONSTRUCT TRANSPORT 2008 S.R.L. a executat „ lucrări de terasamente și lucrări pregătitoare pe două din străzile prevăzute în obiectiv, respectiv Str. Plevnei și Str. Daciei, iar pe Str. Cuza Vodă a executat imbrăcăminte rutieră, asfalt ”, după care nu a mai întreprins nici o activitate, ABANDONÂND LUCRĂRILE .
La data de 06.07.2016 Primaria oraș Zimnicea a acționat in instanță contructorul S.C. MAR CONSTRUCT TRANSPORT 2008 S.R.L. solicitând rezilierea Contractului de execuție lucrări nr. 27688/02.09.2015, plata penalităților datorate pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, plata de daune interese și reținerea garanției de bună execuție a contractului.
S-a format dosarul nr. 1718/87/2016 aflat în prima instanță pe rolul Tribunalului Teleorman, Secția CMASCAF.
După aproximativ 1 an și jumătate de la data deschiderii dosarului nr. 1718/87/2016, și după mai multe termene de judecată la instanța de fond, Tribunalul Teleorman, dosarul a ajuns la CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, având termen de judecată la data de 29.01.2018, conform extrasului de pe portalul instanțelor de judecată.
PRIMAR,
PÂRVU PETRE