Continuă construirea de parcări acoperite

Primăria Zimnicea continuă și anul acesta realizarea de copertine pentru locurile de parcare din zona centrală a orașului. Luna februarie a dat astfel startul campaniei de anul acesta, care vizează construirea a încă 100 de locuri de parcare acoperite. Lucrările de anul acesta au început cu parcările de pe strada Vlad Țepeș, acolo unde până în prezent au fost realizate încă 22 de copertine, care se adaugă celor 100 de copertine finalizate anul trecut.

Primăria Zimnicea ține să precizeze foarte clar criteriile de ocupare a acestor locuri de parcare. Astfel, pentru a ocupa un loc trebuie să locuiești în zona respectivă și, de asemenea, nu trebuie să deții garaj. Foarte important – ocuparea unui astfel de loc de parcare este, deocamdată, gratuită. Odată finalizate și cele 100 de locuri de anul acesta (cel mai probabil în lunile iulie-august), primăria va stabili și criteriile definitive de ocupare a locurilor.

Decizia de construire a acestor copertine a fost luată în urma discuțiilor dintre proprietarii de mașini și primarul orașului. Investiția prezintă avantaje multiple: deținătorii de autoturisme beneficiază de condiții moderne de parcare și o protecție sporită a acestora. De asemenea, investiția schimbă aspectul respectivelor zone, care sunt astfel și mult mai ușor de deszăpezit pe timpul iernii.

Biroul de Presă al Primăriei Zimnicea


Skip to content