Bobotează – 6 ianuarie 2019
Dragi zimniceni,
O tradiție care se păstrează deja de mulți ani în orașul nostru, Boboteaza, se va organiza și în acest an, în data de 6 ianuarie. În tradiția creștină se spune că aruncarea și recuperarea crucii din apă la sărbătoarea Botezului Domnului simbolizează intrarea și ieșirea lui Hristos din apa Iordanului. Iar întrecerea tinerilor în a scoate cât mai repede crucea din apă are ca temei faptul că Hristos a ieșit de „îndată” din apă, pentru că El nu avea păcate. Nu se aruncă o simplă cruce, ci una sfințită, care poartă în ea, tainic, puterea lui Hristos.
Ziua va începe cu sfințirea cailor și întrecerea călăreților la ora 9:30 pe str. Mihai Viteazu (Magistrală).
Începând cu orele 11:30, în Portul orașului Zimnicea, se va arunca crucea sfințită în apele Dunării, iar cei mai temerari zimniceni se vor întrece pentru recuperarea ei, știut fiind faptul că cel care o va aduce la mal va fi binecuvântat pe tot parcursul anului.
Primarul orașului Zimnicea
Petre Pârvu