Intervalul : conform textelor;
Zonele afectate : conform textelor și hărții:
Fenomene : conform textelor;
Mesaj :
MESAJ 2/2
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 10 – 30 septembrie, ora 22
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
Zone afectate: toată țara
În intervalul menționat, aversele se vor extinde în toată țara, dinspre vest către est. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și local de peste 50 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h.
Notă: Vremea se va răci accentuat în toată țara. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 10 – 30 septembrie, ora 12
Fenomene vizate: ploi torențiale și abundente
Zone afectate: nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Carpații Meridionali și Orientali
În intervalul menționat, în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei precum și în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…90 l/mp și izolat de peste 100 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).
|