Alocări de fonduri în ședința consiliului local Zimnicea

 

Consiliul Local Zimnicea s-a întrunit astăzi în ședința de lucru ordinară pe luna noiembrie. Consilierii locali au aprobat cu aceasta ocazie alocări de fonduri către unitățile de învățământ ale orașului, dar și către alte nevoi și investiții urgente. Sumele alocate unităților școlare au vizat plata navetei profesorilor și a personalului nedidactic, acoperirea cheltuielilor legate de participarea la diferitele concursuri școlare, bunuri sau servicii.

Tot în ședința de astăzi a fost operată o rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al orașului Zimnicea, rectificare în urma căreia au fost repartizate sume de bani către unele investiții și necesități urgente (printre ele se află și sumele necesare punerii în aplicare a colectării selective a deșeurilor sau montarea unui sistem de supraveghere video).

Legat de cheltuirea banului public, dl primar Petre Pârvu a precizat ca orașul are stabilitate financiară și nu este împrumutat la nici o banca. De altfel, în viitorul apropiat, dl. primar urmează să facă public modul în care au fost folosiți banii orașului în anul acesta. Primarul orașului Zimnicea speră că marile proiecte începute anul acesta să se bucure în continuare de finanțarea necesară finalizării lor.

Mai multe informații despre cele de mai sus, în interviul alăturat.


Skip to content